A plecat din Liga I, dar este plin de regrete!** Dan Alexa regretă disparițiile din fotbalul românesc: „Sandu nu l-a terminat doar pe Iancu, ci o stare de spirit la Timișoara!”

A plecat din Liga I, dar este plin de regrete!** Dan Alexa regretă disparițiile din fotbalul românesc:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alexa a ajuns la 33 de ani, a rămas același jucător dur și în Cipru și mărturisește amuzat: „Dacă nu m-am schimbat până acum, n-o mai fac vreodată”

Fostul rapidist speră că George Copos va face tot posibilul să scape echipa de la faliment

Dan, a trecut mai bine de jumătate de an de când ești în Cipru. Ai reușit să te acomodezi pe deplin la Anorthosis?
Mă simt foarte bine aici, acomodarea a fost destul de ușoară, dovadă că mi-am mai prelungit contractul cu încă un an. Avem șanse mari să luăm titlul, suntem pe primul loc, la șase puncte distanță de APOEL. Și, un lucru la fel de important, aici sunt respectat…

În momentul în care ai primit această ofertă ai avut vreun moment de ezitare?
M-am bucurat că mă dorea Roni Levi, dar lăsam în urmă mulți prieteni la Rapid. Pentru că acolo m-am simțit foarte bine, aveam un grup unit. Dar veneam după un sezon în care am pierdut finala Cupei, a patra ratată de mine, și voiam să schimb ceva.

Te-ai gândit și că, odată cu transferul în Cipru, vei avea șanse infime să mai ajungi la națională?
Nuuuuu! Domnul Pițurcă nu m-a chemat niciodată, nici măcar la amicale, și era clar că nu sunt un jucător pe gustul său. Dar nu înseamnă că nu îl apreciez pe Victor Pițurcă. Mi se pare un antrenor realist care, de cele mai multe ori, a fost inspirat în privința convocărilor.

„Fiecare echipă de aici are opt străini”

Ce așteptări aveai de la campionatul cipriot și în ce măsură s-au confirmat ele?
Aici sunt patru echipe foarte bune, cu jucători străini, de echipe naționale. Oameni cu o anumită cotă și deloc bătrâni. Nivelul e destul de ridicat. Imaginează-ți că fiecare echipă din Cipru are în componență 7-8 străini. Indiferent că vorbim de ultima clasată sau de echipa de pe primul loc. Nivelul fotbalistic e peste așteptările mele, trebuie să recunosc. Iar suporterii sunt fanatici, atmosfera e incredibilă la meciuri.

Tu ai nimerit de-a lungul carierei numai echipe de genul acesta. Poli Timișoara, Rapid…
(întrerupe reporterul) Craiova! Am avut șansa să joc la echipele cu cei mai frumoși suporteri și am avut parte de momente fantastice. Una e să stai toată viața în mediocritate și alta e să te bați mereu pentru trofee. Iar acum, la Anorthosis, am din nou șansa să mă bat la titlu. Și mai e un alt aspect care mă face fericit: mereu, pe oriunde am fost, galeria m-a acceptat rapid. Am dat totul pentru suporteri.

Șase galbene și două etape de suspendare!

Stilul tău de joc s-a schimbat vreun pic de când ești în Cipru?
(râde cu poftă) Daaaa! Am șase cartonașe galbene, două etape de suspendare luate în urma incidentelor de la derby-ul cu Omonia… Dacă nu m-am schimbat până acum, e greu să o fac la 33 de ani.

Dacă ai face o comparație cu ceea ce se întâmplă în România, cum este climatul fotbalului din Cipru?
Hai să-ți spun: diferența cea mai mare, din punctul meu de vedere, e că aici nu sunt scandaluri atât de multe. Sau, dacă sunt, eu nu le înțeleg. În România se pune o presiune foarte mare. Presiune pe jucători, pe arbitri… Acasă vedeam toate scandalurile și, automat, se punea această presiune. Iar pe tine, ca fotbalist, te afectează lucrurile astea.

Patronii de cluburi sunt la fel de vizibili, așa cum se întâmplă la noi?
Uite, patronul nostru e foarte apropiat de echipă. Vine mereu la antrenamente, ne încurajează, îi place să stea lângă noi. Dar nu l-am văzut niciodată nervos sau supărat. Nici nu ar avea de ce, având în vedere că avem 14 victorii din 16 meciuri (râde).

Ultimele echipe la care ai jucat au traversat perioade dificile, ultima dintre ele fiind Rapid…
Sper să își rezolve problemele cât mai repede! Nu vreau ca Rapid să aibă soarta Universității Craiova sau a lui Poli. Fotbalul ar fi mai sărac și toată lumea ar avea de pierdut. Iar dacă mă întrebi pe mine, se puteau găsi alte soluții în cazul Craiovei și în cazul lui Poli. Au fost niște decizii prea dure, iar timpul a demonstrat ceea ce simțeam noi atunci, ca jucători ai lui Poli, atunci când jucam cu Steaua, Dinamo

Te-ar surprinde ca peste ceva timp să se demonstreze că s-a comis o eroare în cazul celor două echipe sau o astfel de decizie ar fi în concordanță cu ceea ce simți acum?
Eu sunt convins că Marian Iancu și Adrian Mititelu au făcut greșeli, cu siguranță au făcut erori de management. Dar cred că și din partea lui Mircea Sandu a fost vorba de rea-voință. A și recunoscut asta, dacă nu greșesc, într-o ședință la Federație, când a spus: «L-am făcut eu pe Marian Iancu». Dar Mircea Sandu nu «l-a făcut» pe Marian Iancu, ci «a făcut» un oraș întreg și o stare de spirit. Eu cred – poate greșesc, dar asta e părerea mea – că, dacă Mircea Sandu ar fi vrut ca aceste două echipe să nu dispară, Poli Timișoara și Craiova nu ar fi fost și acum în viață!

Întorcându-ne la Rapid, ai simțit vreun moment că urmează dezastrul la acest club?
Nu, nu! Sub nicio formă! Am fost surprins că s-a ajuns aici. Dacă mă întrebi, eu spun și acum că Rapid are unul dintre cele mai bune loturi din țară. În perioada în care eram acolo se spunea că s-au cheltuit foarte mulți bani pe aducerea jucătorilor, dar aș vrea să amintesc un lucru: noi ne-am calificat în grupele Europa League, am adus bani clubului, foarte mulți jucători au venit liberi de contract… Nu știu când a fost pierderea mai mare, anul trecut sau anul acesta când au venit fotbaliști pe salarii mult mai mari? În plus, noi am jucat și o finală de Cupă și am pierdut un titlu în minutul 93, cu Târgu Mureș (1-1). Da, eu consider că acolo s-a pierdut tot! În acel meci și în minutul 90, la Mediaș (2-2, după 2-0 avantaj Rapid). Patru puncte pierdute care ne-ar fi ajutat să luăm campionatul! Oricum, îmi doresc enorm ca domnul Copos să nu lase echipa să moară, ar fi prea de tot!

Mai am doi ani de contract și, dacă totul va fi bine, aș mai juca. Eu mai pot! Nu-mi fac planuri, dar să știi că mai pot
Dan Alexa, mijlocaș Anorthosis Famagusta

Pe Giulești e cea mai frumoasă atmosferă din România. La fel cum era și la Timișoara, când echipa era în Liga I
Dan Alexa, mijlocaș Anorthosis Famagusta

8 echipe a schimbat Alexa în carieră până să ajungă la Anorthosis: UM Timișoara, Rocar, Poli Timișoara, U Craiova, Dinamo, Beijing Guan, Dinamo, Rapid

15 meciuri a jucat Dan Alexa în acest sezon pentru Anorthosis Famagusta, formație antrenată de ex-stelistul Roni Levi

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a luat banii fiicei lor!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a…
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adio, românii te aplaudă! Marele actor a plecat dintre noi. A devenit celebru şi cu altă meserie
Adio, românii te aplaudă! Marele actor a plecat dintre noi. A devenit celebru şi cu altă meserie
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Mike Tyson după meciul cu Jake Paul: Nu regret că am urcat în ring pentru ultima dată
Mike Tyson după meciul cu Jake Paul: Nu regret că am urcat în ring pentru ultima dată
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la nuntă
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la…
×